In sezonul de pescuit la scrumbie 2026 ne-am confruntat cu cateva aspecte foarte ciudate, atipice, oarecum nemaintalnite in anii trecuti :
1. Cota extrem de scazuta a Dunarii pentru luna Mai, o cota atat de mica pe care personal nu am mai intalnit-o de 15...16 ani de cand pescuiesc la acest peste. Au fost momente cand stateai pur si simplu pe mijlocul Dunarii cu barca , neancorat in unele locuri, si nu te miscai decat daca batea vantul. Curentul apei era egal cu 0. Din pacate, curentul principal era doar pe senalul navigabil, mult catre malul vecinilor nostri sarbi unde dealtfel puteai sa gasesti si bancurile de scrumbie. Apa nefiind curenta, s-a prins cel mai bine la spinning, in detrimentul pescuitului la stationar. Mult de munca dar un pescuit activ te si oboseste insa iti ofera si satisfactii.
2. Mustele care au oferit randament au fost altele decat cele cu care am fost obisnuiti sa prindem bine pe parcursul anilor trecuti. De data acestea mustele realizate pe carlige mai mici, cu un corp ceva mai finut, cat mai putin colorate sau stridente, de preferat UV pentru a fi cat mai vizibile sub apa au facut diferenta. De asemenea, cele care au avut in compozitie anumite materiale care sa straluceasca cat mai puternic in lumina au oferit un plus de activitate.
3. Perioada in care se prinde scrumbie de cativa ani, indeosebi in zona Izvoarele, Mehedinti s-a modificat drastic. Desi toata lumea s-a inghesuit la deschiderea de sezon, cum ar fi si normal dealfel, scrumbie s-a prins foarte bine in prima jumatate a lunii iunie - chiar si in iulie, lucru care asa cum am mai spus nu s-a intamplat doar acum ci si in anii trecuti.
In consecinta, nu mai putem urma niste tipare, nu mai seamana un an cu altul, si continuu trebuie sa cautam solutii, sa gandim , si sa ne adaptam la conditiile oferite in sezonul respectiv.
























